In seara asta un singur lucru m-a transportat din nou un copilarie.
Basse a vrut piine prajita.Eu taiasem inainte un catel de usturoi si cu acelasi cutit am uns cu unt felia de piine prajita.O singura muscatura si flashuri de imagini mi-au aratat bucataria,mama,aragazul,plita si mai ales caldura din bucatarie,mirosul piini prajite si a usturoiulul si gustul.Toate astea se intimplau iarna cind ca si acum era intuneric,rece dar cald in casa si eu eram fericita alaturi de mama.Si iar am devenit melancolica si iar m-au napadit mustrarile dar mi-am dat seama caci la fel si Basse isi va aduce aminte de copilarie la fel cum si eu imi aduc aminte.Doar ca el va minca piine prajita cu unt si gem de capsuni.
4 comentarii:
Aşa e, gusturile copilăriei ne copleşesc peste ani, vrei nu vrei! Şi e tare bine, pot spune! Indiferent cât de sofisticate sau sărace ar fi ele, sunt înnobilate de trecerea timpului şi de amintirea persoanelor dragi din copilăria noastră. Ce n-aş mai da şi eu să sug gât de pui şi să mănânc gheare de pui în bucătăria bunicii! Sau să întind măduvă cu sare pe pâine! N-am mai făcut asta de la 9 ani şi nu cred c-o să mai fac vreodată dar amintirile rămân vii şi gustul rămâne plăcut... exact gustul de la vârsta aia... acum poate dacă le-aş mai mânca nu le-aş mai percepe la fel, aşa că rămân cu memoria papilelor gustative...
nasul si limba ne leaga de trecut mai puternic decat ochii si urechile... :))
avem mai multe butoane pe ele pe care scrie ,,copilarie" :))
Basse o sa-si aminteasca cu drag de toate bunatatile tale... dar mai degraba cred ca le va manca pentru tot restul vietii, nu foarte departe de tine :))
La noi este un adevarat ritual al painii prajite cu ...sau fara usturoi,dar sigur cu unsoare topita de mami.Acest ,,meniu" ne trezeste in weekend-urile petrecute la Remetea, fiindca mami are soba, si acolo prajite parca au gustul adevarat.Nici ceaiul pregatit din tot felul de ierburi nu lipseste! Eu si acum mai scormonesc dupa maduva, iar Mark-cel mic al meu , nu se da de-o parte de la nici o degustare.Pe langa aceste delicatese,parca as mai pune si niste cartofi copti cu coaja cu tot in "ler"(cuptor) cu niste ceapa zdrobita.
Ai dreptate, multe mancaruri facute de mama si bunica ne reapar in minte si o data cu ele copilaria. Sunt cele mai frumoase momente ale copilariei.
Trimiteți un comentariu