miercuri, 12 noiembrie 2008

Cind viata se opreste.

Luni la servici a murit un pacient,un baiat de 26 de ani.Suferea de distrofie musculara grava,care pina la urma l-a rapus.Colegii care au lucrat luni si in weekend au vorbit cu un curator de la spital.Era un caz mai special si baiatul a suferit mult,mai mult de spaima de a muri.
Ma bucur ca nu am lucrat,ca nu am fost acolo caci m-ar fi intors pe dos.Ma gindesc la bietii parinti.Au avut ani de zile timp sa se pregateasca pt asa ceva,erau constienti ca intr-o zii se va intimpla,dar ca orice parinte cu copil bolnav mai sperau.I-au adus o masinarie sa-l ajute sa expectoreze.Medicii ziceau ca mai are sanse de trai inca 10 ani.Dar nu a fost asa.
Acu punindu-ma in locul baiatului,decit viata care a avut-o mai bine asa.
Ultimele zile avea personal cu el non stop,ii era frica sa ramina singur.Plus de frica urla.A primit calmante si a adormit linistit pe veci...

Acu m-am apucat sa citesc o carte scrisa de o femeie care si-a pierdut barbatul si doi copii in catastrofa din Thailanda,Tzunami.Colega care mi-a imprumutat cartea mi-a zis sa-mi iau si servetele cu mine,caci voi plinge...

Eu ma gindesc si ma intreb.Cum mai are putere omul ca dupa o astfel de drama sa traiasca,sa-si continue viata,sa o i-a de la capat?

13 comentarii:

starsgates spunea...

D-zeu să-l odihnească în pace.
Pe mine m-a impresionat cazul fetiţei de 13 ani care refuză să i se facă transplantul de inimă.
Se pare că viaţa a obosit-o.
Tu cum te simţi?

mamica de Sebastian spunea...

@starsgates,fata de problemele care le au altii eu ma simt minunat..

Andreea Demirgian spunea...

Eu nu cred ca-ti mai revii dintr-o asemenea tragedie.

mamica de Sebastian spunea...

@Ada, eu sigur mi-as pierde mintile

disa spunea...

Apreciez mult faptul ca esti atat de sensibila la suferinta celor din jur.

mara spunea...

mi-e teamă că aș lua-o razna la propriu dacă... nici măcar nu pot să tastez așa ceva.

salmi spunea...

Hmmm, groaznic...
Cred ca trebuie sa fii intr-o stare psihica tare buna ca sa poti citi asa o carte. Eu acum, n-as putea...
Dar am notat-o pe lista de preferinte. Poate odata si odata...

Imi pare rau de tanarul pacient. Viata e cruda uneori. Mai ales cand ii rapune pe cei tineri...

Ruxandra spunea...

Acum 2 ani, 4 luni si 11 zile, o prietena din cartier venea la mine cu baietzelul ei de 1 an si 10 zile. M-a sunat de la coltul strazii insa nu am putut sa-i raspund la telefon si s-a intors acasa. Inainte sa traverseze strada, s-au ciocnit 2 masini iar una dintre ele i-a izbit pe ei. In 2 minute am fost jos sa vad ce s-a intamplat. A fost groaznic sa-i vad acolo.
Baiatul a murit peste 3 zile. Ea are acum o minunatzie de fetitza, insa nu a trecut si niciodata nu va putea trece peste ce s-a intamplat. Niciodata nu-l va uita, insa trebuie sa traiasca pentru fetitza. A fost de multe ori in culmea disperarii si a nebuniei. Asa traiesti, daca se mai poate numi viatza, dupa ce treci prin asa ceva.

mamica de Sebastian spunea...

@disa,multumesc

@mara,am mai spus-o,as innebuni pe loc.

@miha incerc sa inteleg si sa ajut durerea celor din jur,caci eu nu am avut nici un ajutor in momentele grele..

@ruxandra tragic,sa-i dea Dumnezeu prietenei tale putere si mingiere..

Anonim spunea...

Odihna usoara!
Tragediile sunt tragedii, cuvintele sunt mici si neputincioase. Durerile raman.
Timpul doar e cel ce mai diminueaza din amploare.

mamica de Sebastian spunea...

@manole asa e,timpul vindeca ranile,si depinde de rani..cu cit sint mai mari si mai adinci cu atit dureaza mai mult..

Andreea Badran spunea...

Cred ca as putea trece peste orice, numai peste moartea copiilor mei nu! N-as rezista! Este ceva de neimaginat si mi-e si frica sa ma gandesc! Si, din pacate, cunosc si eu cateva cazuri de-astea, inclusiv pe cel de care povesteste Ruxi. Nici acum nu pot sa inteleg cum au supravietuit oamenii aia unei asemenea tragedii.

mamica de Sebastian spunea...

@andreea chiar autoarea a scris si a marturisit ca nu mai e ea omul de dinainte de tragedie si nici nu va mai fi..